Invidia şi comparaţia, cauze ale nefericirii

A fost ceva drăguţ acum puţin timp în urmă, o poveste de dragoste aproape ca în filmele romance. A fost şi a dispărut aşa cum se sparge un balon din săpun, POC, acum a rămas doar o amintire. O amintire dulce acrişoară care va rămâne în memoria afectivă pentru totdeauna.

Invidie

ŞI când în sfârşit îţi vezi de viaţă ta fără să te împiedici de obstacolul amintirilor, în seară aia în care vrei să ieşi într-un club să dansezi până la epuizare, să simţi cum muzica îţi pătrunde prin timpan şi ajunge până la inimă, îţi vezi amintirea în faţa ochilor. În afara faptului că la contactul vizual se răscoleşte în tine fiecare celulă şi parcă îţi simţi inima în gât, vezi surpriza, amintirea are o nouă achiziţie. Nu îi mai plac şatenele, îi plac blondele acum (sau poate astea i-au plăcut mereu :D). Nu ştiu cum e pentru voi, dar cred că sentimentul e similar la toată lumea, simţi că îţi creşte tensiunea, că îţi bate inima şi mai are puţin să iasă din piept, îţi vine să fugi de lume. Dar ca o lady ce eşti te calmezi, saluţi frumos, îţi pui cel mai frumos zâmbet pe faţă şi îţi propui să te comporţi exemplar. O Doamne, ce bine că nu se pot auzi gândurile. În spatele zâmbetului şi a veseliei mimate, mintea devine un câmp de război al gândurilor. Întrebările una după alta îţi bombardează mintea. Şi întrebările naturale care apar sunt: Ce are mai bun ca mine? E mai frumoasă ca mine? E mai deşpteaptă? E mai dibace în arta erotismului (ca să o zic în termeni mai frumoşi, că întrebarea sigur nu sună aşa :D:)). Te iubeşte mai mult? Ce îţi oferă şi eu nu ţi-am oferit? Întrebările nu se mai opresc, te chinuie, uiţi să mai zâmbeşti şi devii absentă!

Gataaa se instalează INVIDIA! nu îţi dă pace, te roade şi începi să simţi că parcă ţi se găureşte sufletul. E normal, aşa suntem noi femeile, invidiem, comparăm!

“Printre femeile respectabile de condiţie mijlocie invidia joacă un rol extrem de mare. Dacă vă aflaţi în metrou şi se întâmplă ca o femeie bine îmbrăcată să treacă prin dreptul vagonului, uitaţi-vă la ochii celorlalte femei. Veţi observa că toate, cu posibila excepţie a celor costumate şi mai elegant, vor arunca spre acea femeie priviri răuvoitoare şi se vor strădui să tragă despre ea concluzii depreciative. Plăcerea de a bârfi este expresia acestei invidii generale: orice poveste compromiţătoare despre altă femeie e numaidecât crezută, chiar şi în temeiul unor dovezi extrem de firave. O moralitate exigentă serveşte aceluiaşi scop: cei ce-şi permit să păcătuiască împotrivă  sunt invidiaţi şi se consideră că e o virtute ca ei să fie pedepsiţi pentru păcatele lor. Această formă particulară de virtute cuprinde negreşit în sine propria-i răsplată.”  Bertrand Russel – În căutarea fericirii

Trebuie să te opreşti! Comparaţia şi invidia sunt cauze ale nefericirii. Bertrand Russel  exemplifică aşa bine aceste două cauze ale nefericii în cartea lui “În căutarea fericirii”. Tu eşti şingura care face comparaţii stupide, probabil că el nu şi-a pus niciodată nici una din întrebările care îţi chinuie mintea. Pur şi simplu e o nouă etapă a vieţii, doar viaţa merge înainte. Tu ţi-ai ales noul prieten doar pentru că e mai frumos? că te face să simţi de două ori mai multă plăcere în momentele voastre de tandreţuri? pentru că ai impresia că te iubeşte mai mult?Eu mă îndoiesc că ai ales comparând-ul pe ex-ul cu potenţialul, viitor prieten, ai ales pentru că te simţi bine cu noul el  şi  pentru că eşti fericită!

Ca să îţi vezi în continuare de fericire şi ca zâmbetul tău să rămână pe faţă fără să îl mimezi, trebuie să uiţi să compari, trebuie să uiţi să invidiezi. Trebuie să ştii că eşti deosebită în felul tău, iar cealaltă nu e cu nimic mai presus ca tine, doar că asta e viaţa, ne vedem de drumul nostru şi ne căutăm fericirea în persoane diferite!

“Dintre toate caracteristicile firii umane obişnuite, invidia, e cea mai regretabilă: nu numai că o persoană invidioasă urmăreşte să pricinuiască un rău celui pe care-l invidiază, şi asta ori de câte ori o poate face nepedepsit, dar prin invidie devine şi ea însăşi nefericită. În loc să afle plăcerea, în ceea ce are, suferă pentru ce au alţii. ” Bertrand Russel – În căutarea fericirii


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/rbri4588/public_html/ratacitaprinlume.ro/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273