Escapada in Scandinavia III : Copenhaga

Copenhaga ziua 2: schimbarea garzii regale, Palatul Amalienborg, Stroget,Tivoli, mica Sirena

Danemarca este una dintre cele mai vechi monarhii din Europa, cea mai populara si cea mai iubita. Danemarca, o are ca regina pe Margrethe II de mai bine de 40 de ani, primul suveran danez de sex feminin. Este o regina iubita de danezi si mult apreciata pentru ca a stiut sa modernizeze si sa evolueze monarhia, astfel 8 din 10 danezi se declara in favorea monarhiei.  Palatul Amalienborg este cunoscut ca si resedinta principala a familiei regale, cand steagul este arborat danezii stiu ca regina se afla in palat. Palatul mai este cunoscut turistilor din intreaga lume si datorita spectacolului care are loc in fiecare zi la ora 12:00, momentul schimbarii garzii regale. Era unul dintre lucrurile pe care mi le doream sa le vad si a fost singurul gand cu care mi-am inceput cea de-a doua zi in Copenhaga.

Palatul Amalienborg

Palatul Amalienborg

Prima data in viata mea cand am asistat la un ritual atat de vechi, ca cel al schimbarii garzii regale. Nu credeam ca o sa ma incante asa de mult, dar mi-a placut mult, ba chiar m-a emotionat. Ceremonia incepe la ora 11:30, cand garzile pornesc de la Palatul Rosenborg spre Palatul Amalienborg, unde ajung  la ora 12:00, moment in care incepe si executarea schimbarii garzii regale. Soldatii fac parte din elita armatei daneze, iar prezenta lor la palat nu are scop turistic, scopul garzii este sa protejeze familia regala. Chiar daca soldatii se schimba din doua in doua ore, la ora 12 are loc ceremonia pentru care se aduna atatia turisti in curtea palatului Amalienborg. Mi-a placut intreg ritualul, disciplina de care au dat dovada tinerii soldatei (mi s-au parut foarte tineri) si m-au incantat foarte mult uniformele care sunt pastrate inca din secolul al XVIII-lea.

DSC01375

schimbare garzii regale Copenhaga

DSC01369

schimbare garzii regale Copenhaga

DSC01379

schimbare garzii regale Copenhaga

DSC01376

schimbare garzii regale Copenhaga

Dupa schimbarea garzii, am continuat plimbarea catre cea mai frumoasa biserica din Copenhaga, Biserica de Marmura-Mormokirken. Biserica este in stil baroc, este foarte mare si foarte frumoasa. Intre orele 13:00 si 15:00 se poate urca in dom, de unde se poate admira panorama orasului. DIn pacate, trebuia sa mai asteptam 30 de minute pana la ora 13:00 si nu am mai avut rabdare.

Marble Church

La cateva minute plimbare de Palatul Amalienborg am ajuns pe vestita strada Stroget, cea mai lunga strada comerciala din Copenhaga (ei ar spune din Europa, mie mi s-a parut Istiklal Cadessi, in Istanbul, mult mai lunga). Aici sunt de la cele mai renumite si scumpe branduri precum Prada, Max Mara, Louis Vuitton, Cerutti, Mulberry, Chanel, Hermès pana la magazinele mai accesibile buzunarelor noastre precum Zara, H&M, Top Shop, Stradivarius. Am intrat in cateva magazine si preturile mi s-au parut mai mari decat in Romania. In afara de magazine, pe Stroget se afla si Biserica Vor Frue Kirke (Biserica Doamnei), locul unde printesa Mary si printul Frederik s-au casatorit. Tot pe strada Stroget,am trecut  si pe langa muzeul Guinness World Records. Este plin de puburi si tot felul de magazine vesele de suveniruri.La sfarsitul strazii se afla primaria, considerata kilometrul zero al capitalei.

Stroget

DSC01398 DSC01400

DSC01402 DSC01401

DSC01405 DSC01406

Primaria si Vor Frue Kirke

DSC01412 DSC01403

In spatele primariei este al doilea cel mai vechi parc de distractii din Europa,Tivoli. Cred ca asta a fost cel mai mare regret al meu: ca am ajuns in Copenhaga iarna si Tivoli este inchis in sezonul rece. Mie imi plac foarte mult parcurile de distractii si mi-as fi dorit tare sa fie deschis.

Tivoli Copenhaga

Sora mea a fost mai norocoasa si s-a distrat in Tivoli de Haloween, mi-am permis sa “fur” cateva poze de la ea si sa vi le arat si voua.

60707_417330744987964_1318261189_n 3346_417330728321299_1152968347_n

552316_417330694987969_1519688263_n 557853_417330794987959_529467961_n

Aproape de Tivoli este si Gara Centrala. Si pentru ca nu puteam sa plec din Copenhaga fara sa vad celebra Mica Sirena, am luat trenul spre directia  Oreport. Nici ninsoarea si nici vantul puternic, care incepusera, nu ma puteau opri din drumul meu spre adorabila Mica Sirena. Dar inainte de a ajunge la cel mai vizitat obiectiv din Copenhaga, am trecut pe langa Fantana Gefion, o fantana a dorintelor (cred ca in orice oras turistic exista o fantana a dorintelor, avem atatea dorinte de implinit si cred ca e normal sa fie atatea fantani :))). Sculptura o infatiseaza pe zeita Gefion si pe cei patru fii ai sai care au fost transformati in boi. Mitul spune ca  regele suedez Gylfe i-a oferit zeitel Gefion atat pamant cat poate ara intr-o noapte si o zi. Astfel, zeita si-a transformat cei patru baieti in patru boi puternici pentru a putea ara cat mai mult pamant. Se considera ca tot pamantul arat  de zeita este insula Copenhaga de azi.

Fantana Gefion (cu siguranta vara este mai frumoasa)

DSC01420 DSC01425

Repede, repede sa nu inghetam de tot, am ajuns si la Mica Sirena. Mica Sirena este poate cel mai vestit punct de atractie al Copenhagei, un simbol al orasului. Sora mea mi-a zis :” Ade o sa fii dezamagita, nu o sa te incante prea mult”. Dar nu  puteam  sa ratez eu asa ceva. Si prin vant, si prin ninsoare, si prin ger, ii multumesc lui Dumnezeu, am ajuns sa vad Mica Sirena. Recunosc, nu cred ca am stat mai mult de 10 minute, am facut cateva poze si am plecat, de data asta frigul a invins.  Ce este foarte important de retinut, sculptura pe care o vedem noi, este de fapt o copie. Originalul, se considera, ca este foarte bine ascuns undeva In Copenhaga. Opera de arta ii apartine sculptorului Edvard Eriksen si infatiseaza o combinatie intre balerina Ellen Price si sotia sa Eline Eriksen. Cum balerina Ellen, prim solista in spectacolul de balet Mica Sirena, a refuzat sa pozeze nud pentru sculptor, acesta a modelat doar capul sculpturii dupa chipul balerinei. Pentru trupul nud al sculpturii, i-a fost muza sotia.

DSC01433

Mica Sirena Copenhaga

DSC01431

la cativa pasi de mica sirena se afla un domn un pic ratacit printre gandurile lui

601501_469388469782191_1892190206_n

Am terminat ziua cu o tura de shopping in mall.  M-a impresionat cum sunt afisate preturile in supermarket, in format electronic (arata tarif pe un produs, iar daca pentru 2 produse era promotie se schimba si afisa si tariful promotional). Inovativi, nu am ce spune.

Chiar daca a fost scurta vizita mea in Copenhaga. ma bucur ca am reusit sa vad si acest oras. Mi-a placut tare mult. Combinatia dintre modernism si traditional, intr-un stil reusit, fara sa fie kitschos, face din Copenhaga un oras remarcabil. M-as intoarce oricand cu drag, am in plan sa revin si pe timpul verii. Sunt sigura ca orasul imbracat in haine de vara are alta savoare. As reveni pentru o vizita la Tivoli, sa stau pe terasele din portul Nyhavn, sa iau pulsul vietii de noapte (Spektrum club nu l-as rata), si oricand m-as intoarce numai sa ma ratacesc pe stradutele din oras, pe langa canale.

Pentru o imagine de ansamblu, va recomand si celelate articole depre aceasta calatorie:

Escapada in Scandinavia I : Malmo

Escapada in Scandinavia II : Copenhaga : Copenhaga ziua 1:Island Brygge, Nyhavn, Turul Canalelor, Christiania

Pupi, pupi

AAB


Fatal error: Uncaught Exception: 12: REST API is deprecated for versions v2.1 and higher (12) thrown in /home/rbri4588/public_html/ratacitaprinlume.ro/wp-content/plugins/seo-facebook-comments/facebook/base_facebook.php on line 1273